Doliu în rândul cadrelor medicale dobrogene. Un medic de 42 de ani a murit fulgerător, după ce a ieșit din tură

Doliu în rândul cadrelor medicale dobrogene. Un medic de 42 de ani a murit fulgerător, după ce a ieșit din tură
Un medic de 42 de ani a murit fulgerător, după ce a ieșit din tură
Publicat: 07/09/2020, 14:48
Actualizat: 06/04/2021, 16:06

Un medic specialist în Medicină Internă de la Spitalul Județean de Urgență Tulcea în vârstă de 42 de ani a murit fulgerător, duminică, după ce a ieșit din tură.

Medicului Leonid Ablai s-a făcut rău când a ajund de dimineață acasă, iar soția a chemat un echipaj SMURD.

Medicii de pe Ambulanță i-au administrat colegului lor tratament pentru durerea toracică de care suferea și l-au transportat la UPU.

Din păcate, Leonid a intrat în stop-cardio-respirator și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de colegii săi.

„În aceste clipe de adâncă durere și tristeţe, Comunitatea Rușilor Lipoveni din Tulcea cu greu își găseşte cuvintele pentru că nimic nu îl mai poate aduce înapoi pe domnul ABLAI LEONID, un tânăr medic internist din cadrul Spitalului Județean de Urgență Tulcea, membru în Ansamblul vocal LODKA al CRL Tulcea, decedat astăzi la o vârstă atât de fragedă.

Îngerii să vegheze drumul tău lin către Dumnezeu, Leonid!

Dumnezeu să te ierte, să te aibă în paza Sa veșnică, de-a dreapta Sa pentru totdeauna!

Suntem alături în aceste clipe grele de familia îndoliată!

Sincere condoleanţe!

Trupul domnului doctor Ablai Leonid, decedat ieri 06 septembrie 2020, va fi depus din această dupa-amiază la casa părintească din localitatea Sarichioi, județul Tulcea, situată pe strada Nufarului nr. 522.

Înmormântarea va avea loc mâine, 08 septembrie 2020, în localitatea Sarichoi. Slujba va începe mâine, după ora 10.30, la lăcașul de cult – Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Sarichioi, strada Razelm.

Dumnezeu să-l ierte!”, a transmis pe Facebook Comunitatea Rusilor Lipoveni-Tulcea

Medicul a fost voluntar la Crucea Roșie

„Începem săptămâna cu o rugăciune pentru sufletul medicului Ablai Leonid, plecat ieri, mult prea devreme, dintre noi.

Specialist în boli interne la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, doctorul Ablai a făcut parte din echipa Crucii Roșii Tulcea, în calitate de instructor voluntar în domeniul acordării primului ajutor.

În aceste momente triste pentru familie, colegi, voluntari și pentru toți cei care l-au cunoscut, ne rugăm pentru odihna sa veșnică! Condoleanțe familiei!”, a postat luni dimineața Crucea Roșie Română—filiala Tulcea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce se întâmplă dacă zbori deasupra unui cutremur?
×